Scarlatina si Sanadorul

Albert are scarlatina, dar nu asta e subiectul de azi. Subiectul e clinica Sanador. O sa le raspund si la formularul de feed-back, insa poate lucreaza cineva acolo si se face mesajul meu auzit unde trebuie, cumva.

Ieri cand am suspectat scarlatina, am facut programare sa il vada un medic. Nu, nu m-am dus la Bals pentru ca stiu spitalele noastre de stat cum sunt, am asigurare privata si vreau sa beneficiez de ea. Voiam o confirmare, un test rapid si o reteta de antibiotic. Oricum e nerelevant, ca puteam la fel de bine sa nu am suspiciuni despre boala si tot acolo mergeam. Am pus copilul rapid in masina, am luat si o masca sa nu imprastiem la toata lumea, am ajuns, am intrat doar eu, l-am inregistrat. A asteptat copilul meu afara, in spatele cladirii sa ne invite in cabinet, a intrat cu masca pe fata si asigurandu-ne ca nu ne intersectam cu copii. Noi, ca fetele de la receptie n-au avut nici o reactie. Era o fetita de 2-3 ani in bratele parintelui, noi am asteptat sa iasa din clinica inainte sa il bag pe Albert. In fine, am fost la medic, a primit diagnosticul de scarlatina, i-a dat si un test rapid si un exudat de facut. L-am trimis afara pana cand il inregistrez eu din nou. Fiind prin asigurarea privata, trebuia solicitat acordul asiguratorului. Le-am zis, inregistrati-l la analize, sa ii ia proba sa il pot trimite in masina. Apoi stau eu dupa hartii, daca nu se aproba platesc analizele eu. Vreti sa stiti cat am stat? 36 min, cu copil avand diagnostic clar scarlatina, boala super contagioasa. I-am zis domnisoarei de la receptie de cel putin 4 ori ca e contagios copilul. In afara de faptul ca mi-a zambit frumos, vaiii e contagios, alta reactie n-a avut. Ah, ba da. M-a intrebat: aveti si dvs? I-am zambit suav si i-am zis ca e nerelevant, ca oricum de juma’ de ora de cand stau acolo, a luat si ea si colegele ei si toti care asteptau in receptie, asa ca sa se pregateasca sa i se descuameze toata pielea. A facut niste ochi de vacuta si cam atat.

Fetele astea care-s in receptie, nu fac si ele un training, in care li se povesteste ce si cum? Gen ca astia contagiosi nu se tin la gramada cu aia care vin sa se caute la inima sau la ficat? Sa va zic ca erau bebelusi acolo, si gravide? Ca personalul din receptie n-a avut nici o reactie, puteam sa tin copilul linistita in receptie? Pana mea, chiar si la mf d’asta comunist, cand am zis suspiciune de pojar, ne-a inchis intr-un cabinet, nu ne-a tinut pe sala cu toata lumea… dar cu diagnostic clar si confirmat la Sanador aveam timp si de un picnic in sala lor de asteptare, plina ochi.

Si ne miram de epidemii, cand intr-o unitate medicala “de top” reguli de bun simt (medical sau nu) nu sunt aplicate.

N-am nimic de reprosat medicilor sau asistentelor, care sunt foarte ok. Dar personalul de la receptie e sub orice critica…

Advertisements

Scrisoare pentru o mama “COOL” (si nu numai)

Draga mea, uneori ma lasi fara cuvinte. Vad atat de des expresii de genul “oamenii sunt rai”, “mai rar oameni buni”, ca mi se ridica parul in cap. Ori traiesc eu pe alta planeta? Oare chiar exista oameni rai si oameni buni? Excludem din discutie criminali si alti dereglati psihic. Ca tu vorbesti de oamenii astia de pe strada, de toata ziua, nu de vre-un caz extrem. Serios, uneori ma faci sa cred ca am eu o problema, ori sunt nebuna ori am altceva.

Ori sunt vreo norocoasa si nu stiu? Intalnesc o gramada de oameni prin prisma jobului, multi mi-au devenit prieteni. Si in lumea asta a mea, serios, am in jur o gramada de oameni frumosi. Da, ma mai supara uneori. Ma enerveaza si fac greseli. Ma mai lasa si balta cate-o data, cand mi-e lumea mai draga. Dar alteori ma ajuta si ma surpind prin ceea ce fac.

De ce pui etichete, asa, in general? Asa vor pune si copiii tai, stii? Asa iti pun si altii tie, si copiiilor tai. Oare nu ne-am putea gandi ca omul ala pe care il catalogam ca “rau”, a avut o zi proasta? Ca poate nu i-a intrat salariul si n-are bani de o paine? Sau poate tocmai l-a smotocit seful la munca? Sau l-a parasit iubita? Sau a aflat ca el sau cineva drag e bolnav? De ce trebuie pusa eticheta de “rau”? De ce credeti ca e rau? Oare, el daca are copii, nu-i iubeste, de exemplu? Poate are o zi proasta, poate si tu ai o zi proasta si mai putina rabdare cu cei din jur, asta te face rea? Tu, draga mea, esti perfecta pentru toti? Daca nu esti, de ce cauti perfectiunea in altii? De ce nu ii accepti asa cum sunt, de ce le pui etichete?

Ma simt ca in camara:

Muraturi

Varza murata

Ardei iuti

Dulceata de zmeura

Eu cred ca muraturile merg perfect langa o friptura. Si ardeii iuti langa ciorba de burta. Iar dulceata de zmeura poate face uneori floare, si nu mai e buna…

Citim zeci de carti de parenting, mergem la seminarii si invatam sa ne crestem copiii frumos. Si uitam sa crestem si noi frumos. Uitam ca traim intr-o lume, iar copiii nostri vor trai in ea, la randul lor. Si punem etichete.

Barbatul acela s-a uitat urat la mine, e rau. (Pe el il durea capul atat de rau ca nu putea sa gandeasca, avea nevoie de cateva minute de liniste sa ia o pastila)

Femeia aia mi-a zis sa pun caciula in cap copilului, e o baba nebuna. (Sotul ei a murit de 10 ani, copii nu are, n-are cu cine schimba o vorba zile intregi)

Da, stiu, uneori suntem obosite, stresate, si n-avem chef. Dar oare suntem mai bune cand punem etichetele astea? Oare n-am putea eticheta comportamentul, nu omul, cum invatam la cursurile de parenting? De unde pana unde ideile astea ca toti oamenii sunt rai, si ocazional, dar strict ocazional, mai dai de cate unul bun?

Mi-e si teama sa scriu, ma gandesc ca poate ma scoateti din bula mea, in care cred ca am in jur doar oameni frumosi. Mi-e frica de fericirea mea, ma gandesc ca poate daca o spun cu voce tare o sa dispara… dar oamenii MEI sunt frumosi. Si multi. Si dragi. Oare-s eu vreo norocoasa? Am prieteni dragi, aproape de sufletul meu. Am colegi de munca care sunt “the best”. Am colaboratori care ma fac sa rad si care ma fac sa merg cu drag la munca, chiar daca stiu ca am de descurcat o mie de probleme. Chiar si fata de la Carrefour, de unde cumpar produse traditionale, e draguta. Mi-a zis ca pe 1 Decembrie o sa aiba standul mutat, ca sa nu o caut prea mult. Nu platesc la ea, doar ii dau buna ziua mereu, chiar daca cumpar sau nu.

Fetele care fac curatenie la birou au spalat frigiderul. Nu era treaba lor. Dar m-au scapat de o bataie de cap. Colegii mi-au adus ciocolata. O prietena mi-a adus un buchet de lavanda. Un trecator oarecare mi-a zambit. Un sofer i-a facut cu mana lui fi-miu. Unde-s oamenii astia rai, de care ne tot plangem? Sau sunt oamenii buni, in momente proaste?

Si daca-s in momente proaste, de ce ne batem capul sa-i bagam in seama?

Am fost la parada. De 1 Decembrie. Am ratat-o ca am socotit gresit. Am vazut un camion militar, am plecat in urmarirea lui cu Albert. Toti mergeau invers, noi alergam dupa camion. L-am prins. Am facut poze si am ras. Prietena cu care eram s-a gandit, ce-or zice astia, dupa toata parada noi alergam dupa camionul asta amarat. Pana in secunda aia nu m-am gandit la ce zic oamenii. Pentru ca nu imi pasa. Pe mine ma interesa fericirea copilului ca am gasit camionul. Am alergat, am ras, am calcat in balti. Ceilalti existau doar cat sa nu ii deranjam. In rest, daca ei ne-au pus noua vreo eticheta, i don’t care.

De ce nu cautam ce-i frumos in oameni? De ce nu intelegem ca fericirea ne-o facem noi?

O zi ploioasa e o zi urata.

Serios? Si daca n-ar ploua, oare n-am muri cu totii?

O zi ploioasa e o zi in care plantele primesc apa ca sa creasca mari si puternice. O zi ploioasa e o zi in care putem sari in balti.

O zi cu zapada e o zi in care traficul e infernal.

Dar cand ajungi acasa dupa munca, poti sa iesi in parc la bulgareala. Sau in fata blocului, daca ti-e prea lene.

E urat sa mergi la munca.

Dar daca, fata care vinde inghetata in parc, si toate fetele care vand inghetata in parc, ar decide sa nu mai vina la munca ca nu le place? Cum ar fi tristetea din ochii copiilor? Va dati seama cat de important e job-ul lor, va dati seama cat de important e job-ul fiecaruia dintre noi? Cum sa fie urat?

De ce nu ne bucuram de fiecare zi? De ce nu cautam binele, frumosul, de ce “ochiul nostru” e format pentru urat si pentru rau? Nu zic ca pe mine nu ma apuca uneori. Am si eu zilele mele proaste cand totul merge prost insa din fericire, sunt putine.

Nu stiu daca traiesc intr-o bula. Daca da, va multumesc celor care sunteti in bula mea, mereu sau in trecere, pentru ca-mi zambiti, pentru ca sunteti aici, pentru ca sunteti minunati! Va multumesc si va sunt recunoscatoare ca ma lasati in oaza mea de fericire. Lasati-ma aici forever, va rog.

Si va mai rog: zambiti! Mai des, va rog!

Cod galben de… prostie?ย 

Cam cat de tampit sa fii, sa creezi panica intr-un intreg oras, oricum supra-aglomerat, cu un fake-cod-galben? ๐Ÿค”

Cam cata minte iti trebuie sa inchizi scolile si gradinitele inainte de ora normala, ca vine ciclonul vietii si ne ia pe sus, ca pe Dorothy, si cine stie unde ne duce? Pe ea a dus-o in Oz, totusi, not so bad…

Just wondering…

Deci, sa luam firul evenimentelor. Cod galben de furtuna. Iese primarita (apropos, cine-a votat-o ma pe asta, ca toata lumea zice io’ nu, io’ nu, da’ ea e tot acolo), in fine, iese si ne zice ca se inchid scolile si gradinitele mai repede, pentru ca cod.  

Suni la gradi, nu stiau nimic inca. Le dai link, promit sa se intereseze. Asa-ti trebuie daca ai vrut gradi fara TV, sa faca fi-tu activitati nu sa stea la desene. Mai vedeau o stire, mai aflau de-un cod. Da’ tu nu si nu, Batman, Batman. 

Afla, iti confirma neoficial, informeaza toti parintii ca la ora 17 tre’ sa luam copii. Undeva in jurul orei 13 primesc si ei avertizarea oficiala. Doamne fereste de vreun eveniment cu desfasurare rapida, ca trece peste noi in timp ce intra faxul…

Panica, panica. Unii dintre noi mai avem job-uri, termene de respectat, n-avem timp sa ne plimbam pe la televizor. Avem niste job-uri de-astea cat de cat reale, care mai produc si bani. In fine, fugi vorbeste cu seful, invoieste-te sa ajungi sa iei copilul, suna sotul din dotare, ba’ iubi, da-o dracu’ de bere, treci acasa ca dau astia cod, uite tre’ sa luam si copilul mai devreme ca se inchid scolile, o sa fie urgie, nu inchid scolile ei degeaba… Cee ???!!! Sa stau linistita?! Treci acasa, iubi, ca daca vrei sa mori, te ajut eu, nu tre’ sa-ti cada un pom in cap pe strada, te rog iubi, nu-mi lua placerea asta!!! Omul ce sa faca, se supune, cu nebuna nu te pui, ca stie ea ca e cod… 

La 4 punct o intinzi de la munca. Te astepti sa fie trafic, da’ nu esti pregatit pentru urgia de afara. COD!!! Semafoare, intersectii, statii de autobuz pline ochi… soare, frumos, vantul adie, unde dracu’-i codul,  da’ vine brusc, sigur, loveste de nu stim ce ne-a lovit…

Ajungi la gradi intr-un tarziu, la limita (trebuia sa te invoiesti de la 2, tampito, nu la 4 cand stiai ca o sa fie aglomerat… ce-o fi in capul tau nu stiu).  In fine, cu chiu cu vai ajungi. Iei copilul, ii explici ca azi nu ii vin prietenii la joaca, nu merge in parc, nu merge la inghetata, nada, ca vine furtuna si toata lumea trebuie sa stea in casa in siguranta.

Ajungi, cauti loc de parcare. Acolo nu, ca e schela pe bloc, cine stie cum e pusa. Langa pomul ala nu, ca e cam batran, poate se rupe, langa ala nu ca-i prea tanar, il ia cu totul. Te consulti cu ala micu’ si alegeti un pom mediu, nici prea tanar nici prea batran. Il studiezi critic.   N-ar trebui sa se rupa, nici sa-l ia vantul, are si frunze sa protejeze in caz de grindina, pare ok, hai sa o las aici ca oricum n-am unde altundeva.

Sun sotul, il rog sa ia de pe drum o paine si niste apa, ca n-am avut timp sa fac provizii, ca ne prindea urgia pe afara. Si hai iubi, mai cu talent, ca acus’ incepe. Da, da, vad ca-i soare, da’ n-or fi astia nebuni…

Si te-apuci sa faci chiftele, mai un lego, mai o masinuta, si astepti. Astepti sa inceapa vantul si ploaia si uraganul si te gandesti ca n-ai lumanari in casa in caz ca se ia curentul, nu ca te-ar ajuta ca oricum ai alergie la fumul lor, da’ macar o lanterna mica era buna sa o ai acolo… si vine ora 9, 10, si vine si miezul noptii si codul nu mai vine… da’ nu mai iese nimeni la interval sa zica macar “Fraierilor, a fost o gluma. Hahaha!”. Sau macar o explicatie, cum ca ce  norocosi suntem, in ultima secunda ne-a ocolit furtuna, ca-n filmul ala, Armageddon parca,   cum au distrus ei dom’le cometa aia in ultima secunda, asa si Firea noastra, a iesit la furtuna si i-a zis piei ma d’aici, mama ta de furtuna!!! Nu esti furtuna, esti ciclon, asa si? Tu stii cine-s eu? Eu sunt rea ma, sunt rea! Hai, mars de-aici, ca n-am chef de tine, lasa oamenii astia in pace, nu ti-e asa un pic rusine? Hai, valea! Si furtuna ce sa faca, si-a pus coada-ntre picioare si s-a dus, ca-si mai lua si un vuitonn in cap daca insista.

Acu’ ma uit pe geam, e senin, ieri noapte a batut vantul mai tare decat azi. Si as vrea sa inteleg cum e cu astea, codurile astea. Ploicica asta care nici nu mi-a spalat masina macar e de cod? Rily? Oameni buni, e toamna. T-O-A-M-N-A. In abecedar, la toamna, era o poza unde ploua. Am trait toata viata cu impresia ca e normal sa ploua toamna. Si vara e cald. Da, serios, asa e vara, patruj’de grade, ca de-aia ii zice vara. Mergem la mare, fugim la munte, vacanta de vara, inghetata, limonada cu gheata, alte cele. Nu e cod rosu de canicula, e vara! Si dupa anotimp, toamna, cand ploua, bate vantul, se culeg merele, si nervii se culeg, dupa ce i-ai pus la intins ca vine furtuna… Sa stiti ca iarna e oarecum normal sa ninga. Da, stiu, o sa va ia prin surprindere. Ca voi nu va asteptati sa ninga, si nu v-ati pregatit. Ca iarna nu ninge, doar tampitul ala de Cosbuc scria ca ninge iarna pe ulita, da’ ce stia el… plus ca noi n-avem ulita, avem strazi, deci e alta treaba, na…   Da’ acum ca v-am spus, poate nu dati un cod la primii fulgi, si poate nici expresia aia de “wow, ninge, cum se poate, cum se poate” n-o mai aveti…

PS. Ma bucur ca nu a fost nimic. E totusi trist ca atunci cand va fi ceva, vreodata, o sa ne doara-n cot de codurile lor, ca nu-s credibili…

La cumparaturi de…curcubeie

Stiti bancul ala, in care copilul intreaba mama ce inseamna virgin, si mama se tot chinuie sa-i explice, ca intr-un final sa afle ca se referea la uleiul de masline? Am patit-o si eu azi. In mall, in Carrefour. 
A: Mami, imi cumperi si mie un curcubeu?

(Noi tot citim o poveste cu un curcubeu)

Eu: Mami, nu putem cumpara un curcubeu.

A: Ba da mami, doar unul mic, cel mai mic! Te rooooggggg!

Eu: Mami, curcubeul e un fenomen al naturii, nu il poate cumpara nimeni. Apare pe cer dupa ploaie, bla-bla-bla, restul teoriei. 

Albert ma asculta cu atentie, ma lasa sa ma dau de ceasul mortii cu explicatiile, si-mi zice: 

-Mami, eu vreau bombonele rainbow lillte rainbow! (skittles).

Bonus: cateva doamne care se uitau la noi ca la nebuni, fi-miu cerand sa-i cumpar un curcubeu si eu explicand de ce nu putem cumpara un curcubeu… 

Voi ce surprize de genul asta ati avut? 

Cum mi-am inceput ziua cu zambetul pe buze :)

In aceasta dimineata ma astepta pe birou un teanc de plicuri, insa printre ele am descoperit si invitatia de la Eematico, pentru evenimentul de maine.

Invitatia a fost insotita si de un cadou micut, niste nasturasi dragalasi de colorat, cu care cu siguranta ne vom juca in seara asta, daca ajungem acasa inainte de ora de culcare ๐Ÿ˜‚

Asa ca am avut parte de o surpriza frumoasa, si asteptam cu nerabdare evenimentul de maine!


 

 

 

Primii pasi la gradinita

V-am promis ย articolul asta, dar cred ca acum e momentul sa-l si scriu, pentru ca urmeaza pentru multi “marele moment”. Scriu pe telefon, asa ca daca-mi scapa vreo greseala, mai editez si maine cand ajung la computer ๐Ÿ™‚

Albert a mers la cresa la 1 an si 4 luni. Am ales sistemul privat pentru ca n-am ce face cu el in vacante, nu voiam sa-l trimit la bunici, e copilul meu si vreau sa stea langa mine.

Gradinita aleasa avea grupa de cresa, dar el a fost primul copil asa mic ย pe care l-au primit.

Adaptarea a fost relativ usoara. Ii povesteam deja de ceva vreme ca o sa mearga la gradinita, sa se joace cu multi copii, sa invete lucruri noi, sa deseneze, sa picteze, sa se joace cu multe jucarii.

Stiti ca cei mici au un adevarat “radar” in ceea ce priveste starea noastra de spirit, asa ca primul pas este sa fiti voi impacati(e) cu ideea de gradinita/cresa, sa-l vedeti ca un pas inainte, ca o rampa de lansare pentru copil, si nu ca pe o “rupere”. Altfel spus, sa fiti voi pregatite pentru pasul asta. Daca faceti asta, “lupta” e pe jumatate castigata. ๐Ÿ˜€

Asadar, copilul se duce la gradi cu zambetul pe buze si in suflet. Cu jucaria preferata la el, sau cu paturica cu care doarme la pranz. Neaparat cu lista de instructiuni scrise pentru doamne. Pentru ca, oricat ar vrea, nu pot tine minte care copil mananca merele cu coaja si care nu, sau care le doreste feliute si care patratele. Asa ca, tot ce aveti de spus, puneti pe o coala de hartie ca “instructiuni de exploatare”๐Ÿ˜‚.

Pentru noi, varsta a fost un avantaj. Primele zile au fost ok, dorea cu nerabdare sa mearga la gradi sa se joace. Nu realiza el prea bine ca eu nu sunt acolo, iar cand a inceput sa se prinda, era deja familiarizat cu personajele ๐Ÿ˜ƒ. Am observat ca la copiii mai maricei etapa asta e mai dificila, ca inteleg mai repede ce se intampla si de multe ori inainte sa apuce sa se “imprieteneasca” cu educatoarele.

Psihologii spun ca “adaptarea” dureaza in medie 4 saptanani.

Insa observat la Albert si la ati copilasi, un “ciclu” in functie de zile. Luni, dupa weekendul de stat acasa, era mai dificil. Marti era mai bine, miercuri era perfect. Joi incepea sa scartaie caruta, iar vinerea era din nou dificila treaba, probabil din cauza oboselii, si a lui, si a mea. Cum am mai spus, radarul lor simte tot ๐Ÿ™‚

Am mai observat perioade dificile dupa vacante, sau dupa statul acasa din diverse motive (vizita bunicilor, vreo febra, etc). Insa niciodata sa nu uitati sa le dati exemple pozitive in ceea ce priveste gradinita si scoala. “Mami, ce repede stii sa citesti!” “Da, mami, eu am fost la gradinita si am invatat multe lucruri frumoase si utile acolo, cum vei invata si tu!”. Trebuie sa-i faceti pe ei sa-si doreasca, sa le placa, sa mearga cu drag, si mai ales, sa mearga pentru ei! Nu pentru bombonica de dupa, intelegeti voi ce vreau sa spun ๐Ÿ˜‰.

Totusi, daca copilul plange dupa o luna de gradi la fel ca la inceput, daca nu vrea sa mearga desi ati facut tot ce tine de voi, atunci mi-as pune un semn de intrebare legat de educatoare, de compatibilitatea lui cu educatoarea sau de metodele de “educare”.

Ca sa faceti adaptarea mai usoara, e mai bine ca picii sa fie dusi la gradi de persoana de care nu-s asa mult atasati. La noi a fost tati. Desi cand il ducea tati era totul ok, nici nu-i spunea “pa” ca fugea la joaca, in rarele ocazii cand l-am dus eu in acea perioada de inceput, a fost o tragedie. Noi ne-am facut un joc, si-i ziceam mereu ca sunt cu el tot timpul, in mintea lui, si trebuie doar sa se gandeasca la mine si ma gaseste acolo, in capul lui. Stiu ca vi se pare abstract pentru un copil de nici 2 anisori, insa la noi a functionat.

Acum e deja “veteran”. Avem noroc de o gradinita minunata, condusa cu multa dragoste si responsabilitate, si de o educatoare grozava. Insa in continuare il incurajam si incercam sa-i insuflam dorinta de a evolua.

Si, de incurajare, sa stiti ca adaptarea e mai grea pentru noi parintii, decat pentru cei mici. Iar socializarea si activitatile desfasurate la gradinita, cu o educatoare cu vocatie, nu pot fi suplinite de nici o bona, si, zic eu, nici de catre noi mamele, oricat de dedicate am fi cresterii puilor.

Va rog asadar, zambetul pe buze si lumina in suflet, si de va aparea o lacrima in coltul ochiului (sau mai multe๐Ÿ˜‚) sa fie de mandrie ca puiul vostru e mare, si e pe cale sa devina un adult grozav!

P.S: daca aveti intrebari si aspecte despre care va pot lamuri sau ajuta si pe care eu le-am uitat, stiti unde ma gasiti ๐Ÿ™‚

Later edit, sau there’s still hope:

Pentru ca multe mamici m-au intrebat, nu, nu-i o regula ca primul an sa fie plin de viroze si alte nebunii. Defapt, de cand a inceput gradinita, Albert a stat, per total, vreo 3 saptamani acasa, din motive de ‘boala”. Da, mucii sunt omiprezenti, nu mai stiu cum arata fara muci (chiar, poate sa fie fara muci?) insa atata vreme cat sunt incolori si fara alte simptome, sunt “de-ai casei”.ย  Nu i-am dat siropele si suplimente de imunitate, nu cred in ele. Insa fructele si legumele sunt la discretie, iar joaca afara, pe orice vreme, a fost mereu o regula.