Cod galben de… prostie?ย 

Cam cat de tampit sa fii, sa creezi panica intr-un intreg oras, oricum supra-aglomerat, cu un fake-cod-galben? ๐Ÿค”

Cam cata minte iti trebuie sa inchizi scolile si gradinitele inainte de ora normala, ca vine ciclonul vietii si ne ia pe sus, ca pe Dorothy, si cine stie unde ne duce? Pe ea a dus-o in Oz, totusi, not so bad…

Just wondering…

Deci, sa luam firul evenimentelor. Cod galben de furtuna. Iese primarita (apropos, cine-a votat-o ma pe asta, ca toata lumea zice io’ nu, io’ nu, da’ ea e tot acolo), in fine, iese si ne zice ca se inchid scolile si gradinitele mai repede, pentru ca cod.  

Suni la gradi, nu stiau nimic inca. Le dai link, promit sa se intereseze. Asa-ti trebuie daca ai vrut gradi fara TV, sa faca fi-tu activitati nu sa stea la desene. Mai vedeau o stire, mai aflau de-un cod. Da’ tu nu si nu, Batman, Batman. 

Afla, iti confirma neoficial, informeaza toti parintii ca la ora 17 tre’ sa luam copii. Undeva in jurul orei 13 primesc si ei avertizarea oficiala. Doamne fereste de vreun eveniment cu desfasurare rapida, ca trece peste noi in timp ce intra faxul…

Panica, panica. Unii dintre noi mai avem job-uri, termene de respectat, n-avem timp sa ne plimbam pe la televizor. Avem niste job-uri de-astea cat de cat reale, care mai produc si bani. In fine, fugi vorbeste cu seful, invoieste-te sa ajungi sa iei copilul, suna sotul din dotare, ba’ iubi, da-o dracu’ de bere, treci acasa ca dau astia cod, uite tre’ sa luam si copilul mai devreme ca se inchid scolile, o sa fie urgie, nu inchid scolile ei degeaba… Cee ???!!! Sa stau linistita?! Treci acasa, iubi, ca daca vrei sa mori, te ajut eu, nu tre’ sa-ti cada un pom in cap pe strada, te rog iubi, nu-mi lua placerea asta!!! Omul ce sa faca, se supune, cu nebuna nu te pui, ca stie ea ca e cod… 

La 4 punct o intinzi de la munca. Te astepti sa fie trafic, da’ nu esti pregatit pentru urgia de afara. COD!!! Semafoare, intersectii, statii de autobuz pline ochi… soare, frumos, vantul adie, unde dracu’-i codul,  da’ vine brusc, sigur, loveste de nu stim ce ne-a lovit…

Ajungi la gradi intr-un tarziu, la limita (trebuia sa te invoiesti de la 2, tampito, nu la 4 cand stiai ca o sa fie aglomerat… ce-o fi in capul tau nu stiu).  In fine, cu chiu cu vai ajungi. Iei copilul, ii explici ca azi nu ii vin prietenii la joaca, nu merge in parc, nu merge la inghetata, nada, ca vine furtuna si toata lumea trebuie sa stea in casa in siguranta.

Ajungi, cauti loc de parcare. Acolo nu, ca e schela pe bloc, cine stie cum e pusa. Langa pomul ala nu, ca e cam batran, poate se rupe, langa ala nu ca-i prea tanar, il ia cu totul. Te consulti cu ala micu’ si alegeti un pom mediu, nici prea tanar nici prea batran. Il studiezi critic.   N-ar trebui sa se rupa, nici sa-l ia vantul, are si frunze sa protejeze in caz de grindina, pare ok, hai sa o las aici ca oricum n-am unde altundeva.

Sun sotul, il rog sa ia de pe drum o paine si niste apa, ca n-am avut timp sa fac provizii, ca ne prindea urgia pe afara. Si hai iubi, mai cu talent, ca acus’ incepe. Da, da, vad ca-i soare, da’ n-or fi astia nebuni…

Si te-apuci sa faci chiftele, mai un lego, mai o masinuta, si astepti. Astepti sa inceapa vantul si ploaia si uraganul si te gandesti ca n-ai lumanari in casa in caz ca se ia curentul, nu ca te-ar ajuta ca oricum ai alergie la fumul lor, da’ macar o lanterna mica era buna sa o ai acolo… si vine ora 9, 10, si vine si miezul noptii si codul nu mai vine… da’ nu mai iese nimeni la interval sa zica macar “Fraierilor, a fost o gluma. Hahaha!”. Sau macar o explicatie, cum ca ce  norocosi suntem, in ultima secunda ne-a ocolit furtuna, ca-n filmul ala, Armageddon parca,   cum au distrus ei dom’le cometa aia in ultima secunda, asa si Firea noastra, a iesit la furtuna si i-a zis piei ma d’aici, mama ta de furtuna!!! Nu esti furtuna, esti ciclon, asa si? Tu stii cine-s eu? Eu sunt rea ma, sunt rea! Hai, mars de-aici, ca n-am chef de tine, lasa oamenii astia in pace, nu ti-e asa un pic rusine? Hai, valea! Si furtuna ce sa faca, si-a pus coada-ntre picioare si s-a dus, ca-si mai lua si un vuitonn in cap daca insista.

Acu’ ma uit pe geam, e senin, ieri noapte a batut vantul mai tare decat azi. Si as vrea sa inteleg cum e cu astea, codurile astea. Ploicica asta care nici nu mi-a spalat masina macar e de cod? Rily? Oameni buni, e toamna. T-O-A-M-N-A. In abecedar, la toamna, era o poza unde ploua. Am trait toata viata cu impresia ca e normal sa ploua toamna. Si vara e cald. Da, serios, asa e vara, patruj’de grade, ca de-aia ii zice vara. Mergem la mare, fugim la munte, vacanta de vara, inghetata, limonada cu gheata, alte cele. Nu e cod rosu de canicula, e vara! Si dupa anotimp, toamna, cand ploua, bate vantul, se culeg merele, si nervii se culeg, dupa ce i-ai pus la intins ca vine furtuna… Sa stiti ca iarna e oarecum normal sa ninga. Da, stiu, o sa va ia prin surprindere. Ca voi nu va asteptati sa ninga, si nu v-ati pregatit. Ca iarna nu ninge, doar tampitul ala de Cosbuc scria ca ninge iarna pe ulita, da’ ce stia el… plus ca noi n-avem ulita, avem strazi, deci e alta treaba, na…   Da’ acum ca v-am spus, poate nu dati un cod la primii fulgi, si poate nici expresia aia de “wow, ninge, cum se poate, cum se poate” n-o mai aveti…

PS. Ma bucur ca nu a fost nimic. E totusi trist ca atunci cand va fi ceva, vreodata, o sa ne doara-n cot de codurile lor, ca nu-s credibili…

Advertisements

La cumparaturi de…curcubeie

Stiti bancul ala, in care copilul intreaba mama ce inseamna virgin, si mama se tot chinuie sa-i explice, ca intr-un final sa afle ca se referea la uleiul de masline? Am patit-o si eu azi. In mall, in Carrefour. 
A: Mami, imi cumperi si mie un curcubeu?

(Noi tot citim o poveste cu un curcubeu)

Eu: Mami, nu putem cumpara un curcubeu.

A: Ba da mami, doar unul mic, cel mai mic! Te rooooggggg!

Eu: Mami, curcubeul e un fenomen al naturii, nu il poate cumpara nimeni. Apare pe cer dupa ploaie, bla-bla-bla, restul teoriei. 

Albert ma asculta cu atentie, ma lasa sa ma dau de ceasul mortii cu explicatiile, si-mi zice: 

-Mami, eu vreau bombonele rainbow lillte rainbow! (skittles).

Bonus: cateva doamne care se uitau la noi ca la nebuni, fi-miu cerand sa-i cumpar un curcubeu si eu explicand de ce nu putem cumpara un curcubeu… 

Voi ce surprize de genul asta ati avut? 

Cum mi-am inceput ziua cu zambetul pe buze :)

In aceasta dimineata ma astepta pe birou un teanc de plicuri, insa printre ele am descoperit si invitatia de la Eematico, pentru evenimentul de maine.

Invitatia a fost insotita si de un cadou micut, niste nasturasi dragalasi de colorat, cu care cu siguranta ne vom juca in seara asta, daca ajungem acasa inainte de ora de culcare ๐Ÿ˜‚

Asa ca am avut parte de o surpriza frumoasa, si asteptam cu nerabdare evenimentul de maine!


 

 

 

Primii pasi la gradinita

V-am promis ย articolul asta, dar cred ca acum e momentul sa-l si scriu, pentru ca urmeaza pentru multi “marele moment”. Scriu pe telefon, asa ca daca-mi scapa vreo greseala, mai editez si maine cand ajung la computer ๐Ÿ™‚

Albert a mers la cresa la 1 an si 4 luni. Am ales sistemul privat pentru ca n-am ce face cu el in vacante, nu voiam sa-l trimit la bunici, e copilul meu si vreau sa stea langa mine.

Gradinita aleasa avea grupa de cresa, dar el a fost primul copil asa mic ย pe care l-au primit.

Adaptarea a fost relativ usoara. Ii povesteam deja de ceva vreme ca o sa mearga la gradinita, sa se joace cu multi copii, sa invete lucruri noi, sa deseneze, sa picteze, sa se joace cu multe jucarii.

Stiti ca cei mici au un adevarat “radar” in ceea ce priveste starea noastra de spirit, asa ca primul pas este sa fiti voi impacati(e) cu ideea de gradinita/cresa, sa-l vedeti ca un pas inainte, ca o rampa de lansare pentru copil, si nu ca pe o “rupere”. Altfel spus, sa fiti voi pregatite pentru pasul asta. Daca faceti asta, “lupta” e pe jumatate castigata. ๐Ÿ˜€

Asadar, copilul se duce la gradi cu zambetul pe buze si in suflet. Cu jucaria preferata la el, sau cu paturica cu care doarme la pranz. Neaparat cu lista de instructiuni scrise pentru doamne. Pentru ca, oricat ar vrea, nu pot tine minte care copil mananca merele cu coaja si care nu, sau care le doreste feliute si care patratele. Asa ca, tot ce aveti de spus, puneti pe o coala de hartie ca “instructiuni de exploatare”๐Ÿ˜‚.

Pentru noi, varsta a fost un avantaj. Primele zile au fost ok, dorea cu nerabdare sa mearga la gradi sa se joace. Nu realiza el prea bine ca eu nu sunt acolo, iar cand a inceput sa se prinda, era deja familiarizat cu personajele ๐Ÿ˜ƒ. Am observat ca la copiii mai maricei etapa asta e mai dificila, ca inteleg mai repede ce se intampla si de multe ori inainte sa apuce sa se “imprieteneasca” cu educatoarele.

Psihologii spun ca “adaptarea” dureaza in medie 4 saptanani.

Insa observat la Albert si la ati copilasi, un “ciclu” in functie de zile. Luni, dupa weekendul de stat acasa, era mai dificil. Marti era mai bine, miercuri era perfect. Joi incepea sa scartaie caruta, iar vinerea era din nou dificila treaba, probabil din cauza oboselii, si a lui, si a mea. Cum am mai spus, radarul lor simte tot ๐Ÿ™‚

Am mai observat perioade dificile dupa vacante, sau dupa statul acasa din diverse motive (vizita bunicilor, vreo febra, etc). Insa niciodata sa nu uitati sa le dati exemple pozitive in ceea ce priveste gradinita si scoala. “Mami, ce repede stii sa citesti!” “Da, mami, eu am fost la gradinita si am invatat multe lucruri frumoase si utile acolo, cum vei invata si tu!”. Trebuie sa-i faceti pe ei sa-si doreasca, sa le placa, sa mearga cu drag, si mai ales, sa mearga pentru ei! Nu pentru bombonica de dupa, intelegeti voi ce vreau sa spun ๐Ÿ˜‰.

Totusi, daca copilul plange dupa o luna de gradi la fel ca la inceput, daca nu vrea sa mearga desi ati facut tot ce tine de voi, atunci mi-as pune un semn de intrebare legat de educatoare, de compatibilitatea lui cu educatoarea sau de metodele de “educare”.

Ca sa faceti adaptarea mai usoara, e mai bine ca picii sa fie dusi la gradi de persoana de care nu-s asa mult atasati. La noi a fost tati. Desi cand il ducea tati era totul ok, nici nu-i spunea “pa” ca fugea la joaca, in rarele ocazii cand l-am dus eu in acea perioada de inceput, a fost o tragedie. Noi ne-am facut un joc, si-i ziceam mereu ca sunt cu el tot timpul, in mintea lui, si trebuie doar sa se gandeasca la mine si ma gaseste acolo, in capul lui. Stiu ca vi se pare abstract pentru un copil de nici 2 anisori, insa la noi a functionat.

Acum e deja “veteran”. Avem noroc de o gradinita minunata, condusa cu multa dragoste si responsabilitate, si de o educatoare grozava. Insa in continuare il incurajam si incercam sa-i insuflam dorinta de a evolua.

Si, de incurajare, sa stiti ca adaptarea e mai grea pentru noi parintii, decat pentru cei mici. Iar socializarea si activitatile desfasurate la gradinita, cu o educatoare cu vocatie, nu pot fi suplinite de nici o bona, si, zic eu, nici de catre noi mamele, oricat de dedicate am fi cresterii puilor.

Va rog asadar, zambetul pe buze si lumina in suflet, si de va aparea o lacrima in coltul ochiului (sau mai multe๐Ÿ˜‚) sa fie de mandrie ca puiul vostru e mare, si e pe cale sa devina un adult grozav!

P.S: daca aveti intrebari si aspecte despre care va pot lamuri sau ajuta si pe care eu le-am uitat, stiti unde ma gasiti ๐Ÿ™‚

Later edit, sau there’s still hope:

Pentru ca multe mamici m-au intrebat, nu, nu-i o regula ca primul an sa fie plin de viroze si alte nebunii. Defapt, de cand a inceput gradinita, Albert a stat, per total, vreo 3 saptamani acasa, din motive de ‘boala”. Da, mucii sunt omiprezenti, nu mai stiu cum arata fara muci (chiar, poate sa fie fara muci?) insa atata vreme cat sunt incolori si fara alte simptome, sunt “de-ai casei”.ย  Nu i-am dat siropele si suplimente de imunitate, nu cred in ele. Insa fructele si legumele sunt la discretie, iar joaca afara, pe orice vreme, a fost mereu o regula.

 

 

Please don’t feed the kids!ย 

Nu-s o mama obsedata de curatenie, de microbi, de boli si de maini murdare. Albert a stat bine cu imunitatea, n-am avut mari probleme, a mai mancat si de pe jos si muuuuullltt nisip din parc. Dar ma enerveaza adultii iresponsabili care hranesc copiii altora in parc, fara sa-si puna semne de intrebare daca e bine ce fac sau nu. 

Mama, tata si copilul. Probabil copilul nu mananca, de au ales sa-l hraneasca asa. Nu cu pufuleti, ci cu mar. Asta-i partea buna. Partea rea e ca marul e curatat in parc, dupa ce mainile s-au plimbat pe toate leaganele. (Nu ca m-ar fi consolat prea mult daca ar fi fost curatat acasa, ca nu le cunosc conditiile de igiena.)

Toti copiii din parc sunt hraniti cu o scobitoare. Igienic, nu? Nu mai sunt puse si alte maini pe mar. Doar ca scobitoarea e aceeasi. Streptococi si virusi de ce-or fi ei, la gramada. Sa-mparta copiii frateste, cum s-ar zice!

Dar lasand la o parte masurile elementare de igiena, dragi parinti care hraniti copiii altora, v-ati intrebat vreodata daca copilul necunoscut din parc are vreo alergie, inainte sa-l hraniti? Cititi putin despre socul anafilactic. Intrebati-va daca are vreo dieta speciala din diverse motive, sau daca pur si simplu il doare burta in ziua aia, si n-are voie mar? Sau pufuleti? Sau doar o bombonica mica?

Cam care randuri trebuie sa se mai scrie, cam cata cerneala, virtuala sau nu, trebuie sa mai curga, pana cand ne civilizam si noi, pana cand vom incepe sa ne purtam ca adulti responsabili? 

Da, uita-te la mine ca la o ciudata, ca-i interzic copilului meu sa-ti accepte mancarea. Si totusi, incearca sa-ti pui cateva intrebari. Da un search pe google, de ce sa nu hranesc copiii altora in parc. Daca eu n-am fost clara, poate altii te vor lamuri. 

Prima tabara

Luni seara am lasat copilul in tabara. De atunci, am auzit multe opinii, de la ‘ce curaj ai’ la ‘esti nebuna, e prea mic’. Nu pot sa contrazic pe nimeni, ma regasesc in toate si-n niciuna.

E prima noastra despartire, in astia 4 ani ai lui. Si mi-e teama. Mi-e teama de cum o sa doarma, el care doarme doar cu mine. Mi-e teama sa nu se loveasca si sa nu fiu langa el, desi, in parc, daca cade, il intreb cati iepuri a prins. Dar sunt acolo, langa el. Am incredere deplina in personalul gradinitei, doar il las acolo in fiecare zi, si totusi, mi-e teama.

Si sunt mandra. Sunt mandra ca baiatul meu e mare. Sunt mandra ca se descurca, sunt mandra ca imediat ce am ajuns, si-a vazut de treaba si a fugit la joaca intre colegii lui care erau deja acolo. Si chiar daca ma doare sufletul ca parca se rupe prea usor de mine, sunt mandra ca abia il asteptau copii, sa fie ‘capul rautatilor’. Sunt mandra ca-i vad in fiecare zi evolutia, sunt mandra de barbatul ce va deveni intr-o zi.

Ma uit la pozele din tabara si ma bucur ca-i acolo, inconjurat de verdeata, vesel si jucandu-se, chiar daca mi-e dor de el de mor. Uitasem ca pot sa rad si sa plang in acelasi timp, uitasem cum e sa simti sentimente atat de diferite in suflet, uitasem cat de dor poate sa-mi fie.

Si da, amย  curaj, si poate o doza de nebunie. O ploaie de vara in suflet, o sclipire in ochi, un roi de fluturi in minte.

Si un copil minunat ๐Ÿ™‚